Draga straine,

Mi-as fi dorit sa nu incep asa, insa asta ai devenit.Imi doresc sa vorbesc cu tine, imi doresc ca ultima conversatie sa nu fi avut loc vreodata si acum sa iti fi scris direct tie, nu aici.Poate totul ar fi fost diferit.Si totusi, daca!Mereu a fost asa.Ne gandim cum ar fi fost daca am fi facut aia in loc de aia si asa mai departe.Si totusi, ar fi fost diferit?Nu am de unde sa stiu pentru ca am ales sa merg pe drumul acesta si nu stiu daca a fost o alegere buna.Stiu ca mi-e dor si ca sunt mult prea obosit sa mai astept, mult prea obosit sa ma mai gandesc mereu la tine.Stiu ca tu nu te gandesti la mine, cu toate ca mi-as dori sa faci asta.De ce nu am putut sa lasam glumele la o parte si sa fim seriosi macar o secunda din viata?Cel putin tu, eu am fost mereu serios.Uite cum imi pierd acum timpul, scriind lucruri pe care tu nu ai cum sa le vezi niciodata.Ti le-as scrie tie intru-un mesaj, dar oare l-ai deschide macar?Cred ca nu!Probabil l-ai sterge imediat.Stiu ca ai prea mult orgoliu ca sa faci tu primul pas si eu la fel.Nu stiu daca sa il calc din nou in picioare pentru tine.Ce rost are?Am lua-o iar de la capat, cu aceeasi rutina zilnica, iar la sfarsitul zilei probabil am regreta tot ce am facut.Dar totusi, m-am obisnuit atat de bine cu rutina asta, si nu vreau sa dispara asa, dintr-o data.Si totusi, de ce ma roade atat de mult sa iti scriu?De ce tocmai tie?La dracu, pentru ca vreau sa fii iar persoana aceea diferita de ceilalti, care era doar a mea.Vreau sa-ti arunci sentimentele pe masa.Vreau sa stiu ce simti.Chiar daca nu ma va face fericit.Vreau doar sa stiu ce simti, ce ai simtit.Stiu ca ai fost ranita.Vreau sa aflu tot.Vreau sa stam intr-o noapte si sa vorbim despre tot, asa ca inainte, n-am mai vorbit de ceva timp.Nu mai stiu nimic de tine.Poate daca trecem unul pe langa altul pe strada nu ne vom schita nici o privire, nici un gest, nimic.Straine, vreau sa te cunosc din nou, ca si cum abia ne-am cunoscut.Straine, vreau sa nu mai fii o straina!

                                                              
                               

Draga inima..

Stii, de mult timp voiam sa stam de vorba, sa incerc sa inteleg ce e cu tine.Mereu si mereu iei decizii de una singura.Oare chiar nu poti invata din trecut?Chiar nu te poti limita la ce e mai bine pentru tine, in primul rand?!Ai iubit, ai trait, ai batut si te-a durut datorita si din cauza multor persoane, iar tu continui sa faci aceeasi greseala.Simt, simt cum te zbati in pieptul meu, uneori simt bataile tale puternice, ma inteapa atat de tare incat ma intreb cum mai poti suporta toata durerea?Si ma doare si pe mine.Ma doare sa stiu ca ai suferit mereu, incercand sa oferi si sa faci tot ce e mai bine pentru restul, iar la sfarsit tu sa ramai singura si trista.Sa trebuiasca sa o iei de la inceput, fara nici o speranta, fara nici un rasarit.Viata asta nenorocita te-a pus la multe incercari si ai reusit sa treci prin multe, dar pana cand?!Pana cand crezi ca poti continua asa, inima?!La un moment dat, vei obosi si tu de la atatea lovituri si dezamagiri, singuratatea e una din cele mai necrutatoare boli si in starea in care esti acum, stii si tu ca nu ai nici o sansa sa ii faci fata.Inima, ai batut pentru multe persoane, le-ai iubit, te-ai daruit cu totul.Pe tine cand vei incepe sa te iubesti?!Cand te vei gandi si la tine?!Caci daca nu o vei face tu, inima, nimeni altcineva nu va face lucrul asta.Te aud, te aud cum urli inauntrul meu.Imi imaginez cat de greu iti poate fi, sa stii ca ai batut atat de mult si ai oferit iubire neconditionata, dar totul sa fie in zadar.Stiu ca iti este greu sa mai iubesti, sa mai crezi si sa mai speri, dar iti dau un sfat : Iubeste-te pe tine!Doar asa vei reusi sa nu mai suferi, vei putea sa iti recapeti increderea in tine si sa nu mai bati fara rost.Ti-am spus de atatea ori sa nu te mai grabesti, inima, dar nu m-ai ascultat.

Dor.

Un dor tare m-apasa..

In aceste zile sfinte,

E un gol imens in casa,

Nu esti langa noi, PARINTE.


Sufletul imi e pustiu, 

Mintea intunecata..

Atat de mult as vrea sa fiu, 

In brate la tine, TATA. 


Viata nu e deloc usoara.. 

Iar lumea e foarte rea, 

Te rog, in aceasta zi, coboara, 

Si alina-mi inima. 


Am nevoie de tine, 

Si de vocea ta blanda..

Care-mi spune o vorba buna, 

Si ma apara de-o lume nebuna.

Fiinta!

Se naste o noua fiinta,

Respira, misca, zambeste...

Totul e frumos, e tot ce ti-ai dori sa faci in viata,

Sa mergi inainte, indiferent de ce-ti apare in fata...

Incepe sa creasca, se maturizeaza,

Da peste probleme, pare ca nu-l intereseaza...

Insa zilele lui nu sunt tocmai bune..

Si incet-incet, pare sa cedeze.


Cauta alinare, suflete in care...

Sa-si puna sperante, sa spuna ce-l doare,

Dar fiecare om pe care-l intalneste,

Se doveste ca nu este ceea ce-si doreste...

Mai trece o zi, inca o suferinta,

Pentru el inseamna mult, pentru altii o chichita...

Sufletul, i se umple de durere,

Cat sa mai sufere, cat sa mai indure?


Este singur, neajutorat,

Nimeni nu il vede, nu e deloc apreciat...

Are un suflet mare, l-ar da pentru oricine,

Ar incapea in el multa lume, dar oare are cine?

Incepe sa clacheze, nu stie ce sa mai faca,

In fiecare zi primeste o palma peste falca...

Dar este obisnuit, nu mai simte nimic,

Toate astea pentru el, sunt un mizilic.


Isi uraste viata, regreta ca s-a nascut...

Se gandeste la ziua de maine, ca v-a fi de temut,

Stie ce il asteapta, ca v-a suferi iar...

Ar vrea vorbe frumoase, dar alea vin rar,

La fel si zilele fericite, care sunt putine...

La fel de rare ca momentele in care se simte bine.

Dar s-a resemnat, el merge inainte...

La fel ca viata lui, ramasa fara cuvinte!

Ganduri..

Niste lacrimi uscate...

Fara vlaga scapate,

O poza lovind in soapte,

Lasand in urma toate.


Un suflet, suspinand de zori,

Dupa al tau-nebunesc, dor!

Plecat-ai spre o alta lume...


Lasand in urma lacrimi si suspine.

Unde esti tu, suflet bland?

Sa-mi vezi inima batand..

Sufletul cugetand,

Ochii mei, dup-ai tai, plangand!


Te caut in noptile tarzii,

Sperand ca, neasteptat, o sa revii...

Poate imaginatia-mi joaca feste,

Dar amagit, ajung sa trec peste.


Intr-un final, ma opresc aici...

Dar sufletul meu, stii bine...

Tu esti in el, el langa tine!

Tu ai gresit, n-ai ce sa zici.


Ramai cu bine, suflet drag,

Eu sunt bine, am sufletul impacat...

Fii fericita, traieste-ti viata,

Eu ma descurc singur, doar cu speranta!

Ai plecat.

Ingandurat, stau cu capul aplecat,

Si ma intreb, de ce totusi ai plecat?

Mi-ai spus ca ti-e greu, ca nu mai poti asa,

Dar oare te-ai gandit si la inima mea?

Pe aceeasi banca, sub acelasi pom,

Stau si te astept, sunt acelasi om.

Ai ramas o amintire vie,

Purtata-n inima, arzand ca o faclie...

Deseori, gandu-mi zboara la tine,

De cand ai plecat, nu imi e deloc bine.


Gandul meu te vrea, sufletul imi spune "ba",

Nu poate uita, cum ai plecat candva...

Cum pasii mei, iti calcau urma,

Iar mana mea, imi stergea lacrima.


Sufletul mi-e gol, ramas in pustietate...

Problemele nu le mai simt, am uitat de toate,

Uneori ma urasc, ca te-am iubit candva,

Dar acum ma felicit, ca ai ramas in inima mea.







                                                                            

Indraznet.

Mergand in liniste, cu pasi mici...

Calcand urmele, celor ce au trecut pe aici,

Cu capu-n pamant, si sufletul ranit...

Iti spui in gand :"Doamne, cu ce am gresit?!"

Continui sa mergi, sa privesti, sa speri...

Dar te gandesti ca nu mai ai ce sa aperi,

Ai pierdut totul, ai ramas singur..

Dar poti merge mai departe, stii sigur!


Ranile sunt inauntru, le ascunzi cu ultima suflare,

Lacrimile sunt oprite, nu le lasi sa te doboare...
 

Te gandesti ca viata e ca un razboi...

Pe care tu-l duci singur, desi speri sa-l duci in doi.

N-ai nevoie de nimeni, nici un sfat, vreun ajutor...

Ti-ai zis in gand asa :"Daca singur nu pot, mai bine mor",

Te ghidezi singur in viata, pe cararile pustii...

Unde multi clacheaza, si putini raman vii.

Ai obosit sa tot alergi, prin asta lume far'de suflet...

Nici nu mai stii cand ai dormit, c-a fost azi sau ca a fost ieri,

Te opresti ingandurat, si-ti spui in sufletul cel trist...

"Locul meu nu e aici, locul meu e nicaieri".

Dar nu ai ce face, viata merge inainte.

Chiar daca nu-ti place, si ramai fara cuvinte...

Pretuiesti orice zi, traiesti sa mai intinzi o mana,

Asta este rolul tau, mereu sa faci o fapta buna.

In cautare..

Fulgi de nea, cad pe fata mea... 
                                                                   

Frigul imi patrunde in suflet.

Astept un corp sa ma-ncalzeasca,

Si o inima sa ma iubeasca.

Ce vreme friguroasa.

Gandurile-mi zboara, departe de lume..

Intr-un loc in care sa se adune,

In indepartare, o voce se aude..

Ecoul ei, dupa tine fuge.

Nu te poate prinde.


Dar tu nu esti aici, nu vrei sa o auzi...

Nu ai vrut in lacrimi, sa te scufunzi,

Ai preferat sa pleci, sa-ti vezi de drum..

Acum nu mai avem nimic in comun.

Drum bun.

Dar nu e nimic, totu-i trecator...
 

Chiar si pentru mine, un simplu muritor,
 
Asta e doar o lupta, din multe altele...

Ce leaga razboiul, lasand in urma ranile.

Curg lacrimile.

Mintea mea se pierde-n visare...

Si inima mea, rabdare nu are,

Cauta sa fie salvata...

Dar de catre cine?

Nu vrea pe nimeni alta, numai pe tine...

Tu ai plecat, fara sa privesti inapoi...

Singur am ramas, nu mai exista "noi",

Dragostea poate lega doua suflete...

Dar la fel poate si rupe juraminte,

Din pacate.